Honey, you'll be fine.

  Dă-mi voie să scot un suspin de mirare, cititorule, dacă încă mai eşti aici după atâta timp, majoritatea pierdut. Ne vedem iarăşi, la aproape trei sferturi de an de la ultima noastră întâlnire. Apropo de asta, ţie îţi vine să crezi că suntem în 2014? Mie îmi este imposibil să concep asta, chiar şi acum, aproape de jumătatea anului. Nu ştiu, e ca şi cum... ca şi cum am trăi în viitor. Însă nu cred că ai vrea să auzi banalitatea asta.
  Bine, uite: adevăratul motiv al acestei postări este să îţi spun 'pa'. Ciudat, nu? Consider că o întâlnire nu a avut loc vreodată dacă nu a existat şi o despărţire, şi deci am zis că ar trebui să îţi aminteşti de aceasta. Te şi pot auzi zicând "Ce egoist din partea lui!". Dar da, eu consider acest blog unul dintre evenimentele considerabile ale vieţii mele, un milestone, dacă vrei. Şi, evident, îmi doresc să îmi amintesc de el.
  Am considerat decizia unui articol final la câteva luni de la ultima postare, dar am ales să fac asta mai târziu, iar unul dintre motive a fost faptul că nu am vrut ca blogul meu să se transforme într-un oraş părăsit în grabă ca urmare a unui dezastru nuclear. Sper că asta nu s-a întâmplat deja, deşi nu am de unde să ştiu. O altă cauză a acestei decizii o constituie şi faptul că aş vrea să mă ocup mai mult de scris, dar încerc o altă metodă decât aceasta, iar blogului nu îi va mai rămâne nicio picătură din recipientul plin cu scris.
  Aş putea spune că acest blog a fost mai mult decât un blog ar putea fi, dar aş minţi. El a fost, pur şi simplu, peretele de cărămidă pe care eu l-am vandalizat, locul pe care mi-am scris ce am avut de scris. Atât viziunile mele, cât şi lucrurile importante care mi s-au întâmplat. Un fel de jurnal deschis tuturor. O parte dintr-o autobiografie. În orice caz, a fost ceva ce mi-a plăcut să fac.
  Îmi aduc aminte acum că am avut nişte sentimente puternice legate de anumite articole, articole pe care le-am scris aproape fără să ştiu. Mi-a plăcut foarte mult să scriu despre Converşi, de exemplu; revizitarea evenimentelor care s-au petrecut atunci când aveam 10 ani a fost o experienţă interesantă. Am fost încântat să aflu şi istoria, de asemenea. Un lucru asemănător l-aş putea spune despre articolul cu The Beatles. Pagina din jurnalul omului beat de soare a fost inspirată dintr-o zi superbă de vară petrecută în totalitate în natură. Postarea cu oamenii ciudaţi a venit atât din interiorul meu, cât şi din serialul "House". În definitiv, articolele despre muzică, vreme şi toamnă au fost, de departe, favoritele mele.
  Însă nu toate lucrurile pe care le-am scris au ajuns pe blog. Au mai existat şi idei care, din diverse motive, au rămas în agenda cu coperţi grena. Printre temele articolelor se numără:

• elementele toamnei (care a devenit, mai mult sau mai puţin, "Filosofie tomnatică");
• ceaiul;
• anii '80;
• obiectele mele favorite.

   Majoritatea acestora au rămas la stadiul de schiţă, însă unele dintre ele au fost finalizate. Din păcate (sau din fericire), nu le voi publica cu ocazia încheierii activităţii mele.

   De dragul despărţirii, mi-am citit toate lucrurile pe care le-am scris pe acest blog. De la început până acum. Nu voi fi o regină a dramei şi voi spune că abia acum am realizat diferenţele; nu aveam cum să nu observ schimbările survenite pe parcursul celor câţiva ani. Iar aceste schimbări ale articolelor le reflectă pe cele din interiorul meu. Şi după câte se vede, acestea au fost majore. Serios, acum nici măcar nu-mi mai place punk-ul.

  În final, mi-aş dori să faceţi ceva: ieşiţi din casă, jucaţi şotron, ascultaţi o melodie bună, urmăriţi apusul, încercaţi şi eşuaţi. Orice. Schimbaţi-vă, într-un cuvânt. Schimbaţi-vă, dar rămâneţi aceeşi oameni minunaţi.

Vă mulţumesc.

La revedere.